Asociația Interlan participă la conferința anuală „Noile provocări globale în domeniul Securității Cibernetice”, ediția a VIII-a, eveniment organizat de CERT-RO şi ITU care are loc la Biblioteca Națională, Bucureşti, în perioada 16-17 octombrie 2018. Anul acesta, CERT-RO oferă dezbateri mixte, prezentări și ateliere de lucru care abordează politici publice și teme tehnice relevante pentru securitatea cibernetică din spațiul românesc, european și global. Sesiunile paralele sunt dedicate discuțiilor tehnice asupra celor mai noi tehnologii și soluții de securitate cibernetică din domeniul protecției infrastructurilor critice, machine learning, investigațiilor criminalistice și IoT.
În fiecare an conferința CERT-RO aduce împreună experți în securitate cibernetică, oficiali guvernamentali și factori de decizie politică, precum și reprezentanți ai companiilor private din diferite domenii și industrii, ONG-uri și reprezentanți ai mediului academic.
InterLAN Internet Exchange, cel mai mare nod neutru de schimb liber de trafic de date și internet din Romania a atins în ultimele luni în mod constant un vârf de trafic agregat de peste 150 Gbps.
În urma creșterii traficului în punctul de prezență din Frankfurt, a fost mărită capacitatea de interconectare la 100 Gbps.
În platforma InterLAN Internet Exchange sunt prezenți peste 100 de operatori: furnizori de servicii de acces la internet, furnizori de servicii de conținut, furnizori de servicii de nume de domenii internet, rețele educaționale, platforme de socializare, instituții financiar-bancare, instituții publice. InterLAN găzduiește instanțele a cinci din cele treisprezece servere de nume rădăcină DNS: D-Root (operat de Universitatea din Maryland), E-Root (operat de NASA AMES Research Center), F-Root (operat de Internet Systems Consortium), J-Root (operat de Verisign), K-Root (operat de RIPE NCC) și L-Root (operat de ICANN).
În prezent, platforma InterLAN Internet Exchange numără 135 de porturi conectate cu o capacitate agregată de aproape 800 Gbps.
Blizzard Entertainment devine partener de trafic în InterLAN Internet Exchange. Blizzard Entertainment este un dezvoltator și editor de software de divertisment, concentrându-se pe crearea de experiențe de divertisment bine concepute.
Asociația Interlan participă la IMWorld 2018 – Internet&Mobile World, eveniment care are loc la Romexpo, București. Inteligență Artificială și Machine Learning, Roboți, Internetul Tuturor Lucrurilor (IoT), Blockchain, Customer Experience, Li-Fi Tech sunt principalele teme ale celei de a 7-a ediție a Internet & Mobile World 2018.
TVSAT Media Group devine partener de trafic in InterLAN Internet Exchange.
Asociația Interlan a împlinit 13 ani!
Televiziunile Arcadia World HD, Est TV și TVSudEst sunt acum disponibile (pentru operatori) în format IP multicast MPEG4 în cadrul platformei TVX InterLAN, anunță compania printr-un comunicat remis către HD Satelit.
Mai multe detalii găsiți aici.
În data de 12 septembrie 2018, Asociația Interlan împreună cu ANISP (Asociația Națională a Internet Service Providerilor din România) a organizat o conferință de presă pe tema situației proiectului Netcity din București.
La conferință au vorbit președinții celor două Asociații, Eric Andrei Băleanu din partea Asociației Interlan și Cătălin Cuturela din partea ANISP precum și alți invitați: Dan Georgescu (consilier al ministrului telecomunicațiilor și președinte AOTR – Asociația Operatorilor de Telecomunicații din România), Mihai Constantin (AOMR – Asociația Operatorilor Mobili din România), Marian Bumbar (Consilier General, membru în Comisia pentru utilități publice) Tiberiu Gîndu (Director Executiv ANISP), precum și reprezentanți ai operatorilor prezenți în sală.
În cadrul conferinței, reprezentanții operatorilor au reclamat faptul că nerespectarea condițiilor legale privind implementarea Avizului ANCOM emis în anul 2013 pentru rețeaua Netcity din București și pasivitatea autorității de reglementare în domeniu ANCOM care trebuia să emită o decizie în acest sens încă de acum doi ani duc la dispariția operatorilor mici și medii de pe piață și implicit a concurenței cu efecte negative directe către consumatorii finali. Eric Andrei Băleanu a spus că România se afla acum 10 ani pe primul loc în Europa și pe locul al treilea în lume la vitezele de conectare la internet, în timp ce în prezent am ieșit din top 10. Nicolae Căpușeanu de la Dynamic Distribution și Adrian Călineață de la Pronet Soluții IT au prezentat problemele punctuale cu care se confruntă operatorii mici în relația cu Netcity și cum acest proiect care nu respectă condițiile de legalitate amenință afacerile acestora cu falimentul.
Mai multe informații de presă se regăsesc aici:
În perioada 2-3 iulie delegația Interlan participă la Capacity Europe East 2018 care are loc în Sofia, Bulgaria. Evenimentul reunește transportatori locali și internaționali, centre de date și furnizori de conținut care își concentrează investițiile în construirea conectivității lor cu Orientul Mijlociu, Balcani, CSI și Caucaz prin stabilirea unei prezențe puternice și bine conectate în Europa de Est Europa.