The Largest Romanian Interconnection Platform

2025-06-02 - Conferința „May Romanian Telecom Market Trend Be Reversed?” a reunit liderii industriei la București

Pe 29 mai 2025, la JW Marriott Grand Hotel din București, a avut loc conferința „May Romanian Telecom Market Trend Be Reversed?”, un eveniment de analiză a pieței de comunicații din România, organizat cu sprijinul Asociației pentru Dezvoltarea Internetului – Internet Society Romania Chapter, Asociației Interlan și Asociația Națională a Internet Service Providerilor din România (ANISP).

Evenimentul a reunit reprezentanți ai principalilor furnizori de servicii de comunicații electronice, ai autorităților competente, specialiști din domeniu, jurnaliști și alți actori interesați, pentru a analiza starea actuală a pieței telecom din România și a discuta soluții pentru revitalizarea competitivității în sector.

Conferința a fost motivată de concluziile recente ale unui studiu realizat de Internet Society, care semnalează o scădere a nivelului de concurență pe piața serviciilor de Internet din România – un fenomen confirmat și de datele oficiale publicate de ANCOM. În cadrul sesiunilor, Robbie Mitchell, reprezentant al Internet Society, a prezentat principalele constatări ale studiului și a oferit context pentru dezbaterile ulterioare.

Discuțiile au vizat aspecte precum impactul scăderii competiției asupra calității serviciilor și rezilienței rețelelor, barierele actuale de pe piață, precum și posibilele intervenții necesare din partea autorităților de reglementare.

Asociația Interlan, în calitate de coorganizator, își reafirmă angajamentul de a susține un mediu concurențial sănătos și transparent în domeniul comunicațiilor electronice, în beneficiul utilizatorilor finali și al industriei în ansamblu.